Just a personal post :)

Uneori e timpul sa renunti…

Ma gandesc de cateva zile cand e cazul sa renunti la ceea ce faci? Cand iti dai seama ca nu are rost sa continui pe drumul pe care ai inceput … pt ca oricum nu vei ajunge la nici un final?

In general sustin perseverenta si sunt de acord ca e nevoie sa mai si gresesti, sa iti mearga lucrurile al naibii de prost … pana iti iese ceva ca lumea. Insa uneori e prea mult, pur si simplu sunt prea multe incercari, prea multa energie, pasiune si perseverenta investite, iar rezultatele par a se feri de tine.

Toata nebunia asta a la AIESEC din ultimele luni, ma duce cu gandul la anii pe care i-am investit pe podelele salilor de sport, de antrenamentele de zi cu zi, de viata agitata pe care o duceam acum vre o 2 ani. De momentul in care mi-am zis ca nu sunt facuta pentru asta, si de faptul ca de atunci mi-am impus sa nu mai intru intr-o sala de antrenamente, desi adeseori imi doresc nebuneste asta.  Am uitat de atunci ce inseamna sa fugi intre 2 antrenamente, ora de mate si olimpiade. Am uitat probabil ce inseamna sa folosesti fiecare clipa a zilei. Am uitat ce inseamna echipa, am uitat ce inseamna sa iti calculezi fiecare clipa a zile pentru a face tot ce iti doresti, am uitat ce insemna pasiunea, daruirea, am uitat ce inseamna sa visezi si sa alegri spre un vis, am uitat ca poti da tot ce e mai bun in tine atunci cand iti doresti ceva, atunci cand crezi in ceva, am uitat sa accept infrangerile, as tinde sa spun ca am uitat sa ma bucur pana si de succese. Daca regret toti aceei ani? Nu. M-au invatat prea multe, au condus la persoana care sunt acum… poate uneori regret pasul inapoi… nu ma pot hotara daca a fost o decizie inteleapta, insa mi-a apartinut in totalitate. In contextul dat as fi luat aceasi decizie. Iar privirile retrospective nu sunt intodeauna realiste, asa ca poate e mai bine sa accepam decizile pe care le-am luat pana la urma ne-au apartinut, iar la acel moment, in acel context au fost cele mai bune.

Revenind la zilele astea. Ma gandesc daca faptul ca uneori lucrurile nu ies asa cum ne dorim, ar trebui sa fie un semn ca e cazul sa renuntam. Si nu ma gandesc in nici un caz la a renunta dupa prima incercare, dar intrebarea e dupa a cata incercare? Nu stiu daca este o limita a numarului de incercari, insa tind sa perseverez se pare. Un fel de a persevera in a face greseli as numi chestia asta. Si totusi, cum ai putea pune punct unei etape, atunci cand pui energie, pasiune si daruire in ceea ce faci? In cele din urma nu e cazul sa tindem dupa rezultate palpabile, e cazul sa tindem spre ceea ce ne place, spre acea clipa ce ne aduce un zambet pe buze, spre acel drum in care ne dorim sa investim energie, timp si pasiune. In cele din urma poate e mai important drumul insusi decat destinatia…

Totusi, nu m-am decis cand e timpul sa renunti. Insa un lucru e cert. E nevoie de curaj pentru asta. Am experimentat-o. E nevoie de mult curaj, mai ales cand in spate se ascunde daruire, pasiune si ceva munca. Ar fi bine sa stim cand sa ne oprim, cand sa o luam pe alt drum, cand sa incepem o alta poveste, cand sa spunem nu unei “nebunii”, cand sa perseveram in ceea ce facem, cand sa ne oprim sa luam o gura de aer si sa vedem care ne e de fapt rostul, sensul in toata aceasta nebunie numita adesea “viata”.

Doar niste ganduri ratacite printre ecuatii … 

Cu si despre educatie si invatare

N-am învăţat niciodată în viaţă de la cineva care a fost de acord cu mine.
- Dudley Field Malone

Nu am permis niciodată şcolii să interfereze cu educaţia mea.
- Mark Twain

Învăţarea fără gândire este muncă pierdută. Gândirea fără învăţare este moarte intelectuală.
- Confucius

Înţelepciunea nu se găseşte nici în fixism, nici în schimbare, ci în dialectica dintre cele două.
- Octavio Paz

Educaţia este ceea ce supravieţuieşte atunci când se uită ceea ce a fost învăţat.
- B. F. Skinner

Adevărata călătorie a descoperirii nu înseamnă căutarea de noi teritorii, ci înseamnă a vedea cu alţi ochi.
- Marcel Proust

Nu poţi să înveţi pe un om nimic. Poţi doar să îl ajuţi să descopere acel lucru în interiorul său.
- Galileo Galilei

Învăţarea nu este atât de mult un proces aditiv, în care învăţarea nouă se acumulează peste cunoştinţele existente, ci este mai degrabă un proces activ şi dinamic, în care legăturile  se schimbă mereu şi structura este permanent reformatată.
- K. Patricia Cross

Singura greşeală adevărată este cea din care nu învăţam nimic.
- John Powell

Nu pot să învăţ pe nimeni nimic, pot doar să îi fac să gândească.
– Socrate

Ceea ce credem că ştim deja ne opreşte deseori din a învăţa cu adevărat.
-Claude Bernard

Nemultumiri

Ne framantam pentru lucruri marunte, pentru esecurile cotidiene (banale), in schimb ignoram, atribuim destinului marile nereusite ale vietii ( a se citi personale).  Insa cand vine vorba de fericire cautam “marea fericire”, “bucuria absoluta”, si uitam cat de mult valoreaza un zambet, o vorba calda, pana si simpla prezenta a celor dragi langa noi, sau placerea de a citi o carte.

Daca afara ploua morocanos nu uitam sa le reamintim zeilor nemultumirea noastra, sub toate formele posibile si imaginabile. Insa pentru un cer senin, pentru o raza de soare, nu e necesar sa le multumim. Consideram ca binele trebuie sa ni se serveasca pe tava, intra in meniul de baza. Nu trebuie sa fim recunoscatori pentru fiecare clipa luminoasa a vietii, eventual pentru “marile reusite”, desi sa fim seriosi, pe astea le-am meritat, am inghitit atatea meniuri proaste, meritam o recompensa.

E interesant cum de multe ori uitam, ca acesta nu e tocmai modul “ideal” de a gandi, sau poate actionam “mecanic”. In fond si la urma urmei avem o scuza “asa am fost invatati”. Insa sa lasam scuzele la o parte, si sa incepem sa traim viata admirand momentele ei sublime si nu criticand neajunsurile cotidiene si inevitabile uneori.

…

Citeam azi ca “numai nebunii controleaza lucrurile în ordine, geniul se descurca si în haos”.  Autorii lucrarii il foloseau drept exemplu negativ, mie imi suna insa a lucru bun.

Lasand la o parte ca e un pic cam generalizata impartirea asta “în două cete: în smintiţi şi în mişei.” , ma rog, nebunii si genii. Imi place idea. Nu ar fi stricat sa dau peste ea mai repede. Dar e prea bine si acum.

Stii ce vrei ?

Scrisesem un post acum vreo 2 saptamani despre incapacitatea unora (de ne inteles pentru mine) de a lua decizii ce le privesc propria viata, despre cei ce se lasa dusi de altii, spre scopurile altora. Insa, m-am decis, sa incep cu lucruri mai pozitive.

Stiti ce imi place la nebunie? Oamenii care realmente se pricep la ceva. Si nu ma gandesc doar la abilitati strict practice. Stiu ceva, dar acel ceva, fie el poezie, marketing (in ziua de azi toata lumea “stie” asta), muzica, IT, mitologie, ce vreti voi, un domeniu cat de mic si de restrans, il stiu. Pun atat de multa pasiune, incat te incanta sa ii vezi actionand in acel domeniu.

Nu ii judec pe cei care se pricep la o mie de lucruri. Dar, mie, nu imi vor trezi nici o data aceasi admiratie ca si cei care au o pasiune, in care investesc timp, energie, dedicatie, iar in cele din urma devin atat de buni in ceea ce fac, incat se poate citi in ochii lor fericirea de a-si fi descoperit acel talent. Sunt acei oameni, care iti vorbesc cu atat de multa dedicatie despre structura unei picaturi de apa, incat pe moment pana si tu crezi ca intr-adevar acela e cel mai important lucru din univers si merita tot interesul si dedicatia.

Au multe in plus acesti oamenii, nu e vorba doar de atitudine, de pasiunea ce o pun atunci cand vorbesc despre asta, despre dedicatia pusa in scopul actiunilor lor …ci, acestia sunt oameni care stiu ce vor, si actioneaza in sensul acesta, fac toate astea cu pasiune si cred ca ceea ce fac e important.

Au curajul sa renunte, sa caute, sa paraseasca un drum atunci cand nu li se potriveste si nu il pot schimba, sa inceapa din noua, pana gasesc acel ceva ce li se potriveste, acel talent unic.

Critici

Ne place sa excelam, dar vorbim mereu de lucrurile pe care le-am gresit. Nu vi se pare ca acordam mult prea multa atentie greselilor? Se pare ca avem, o oarecare preferinta “ciudata”, de a spune ce am gresit dintr-o actiune si nu ce am facut bine.  Sa fie o consecinta a faptului ca am fost invatati sa fim criticati pentru ceea ce nu facem, si nu laudati pentru ceea ce am facut bine?

Aruncam in jurul nostru critici, scoatem in evidenta neajunsuri si greslei. Asteptam in schimb laude si aprecieri.  Dar primul pas e al nostru, schimbarea ar trebui sa inceapa de la noi. De la a constientiza ca laudele, vorbele bune, victoriile ne dau mai multa incredere; ca greselile, criticile pot adesea sa distruga ambitia, si pana la urma chiar visele noastre.

Nu criticand ajuti un om sa se ridice, nu scotandu-i ochii cu greselile. Oricum, ce mai poate face, trecutul e scris si asa va ramane. Aaaa sa invete din greseli, de acord. Insa sa nu uitam ca e destul de greu sa ajungi in varf, fara nici o victorie intermediara care sa te impulsioneze, ci doar invatand din greseli.  Insa, poate, faptul de a-i reaminti de micile “succese”, il va indemna mai degraba sa continue, il va determina sa puna mai multa ambitie. Sa nu uitam, caci pana la urma, toti ne dorim aprecierea, in anumite canitiati si forme.

Dar poate pentru a putea aprecia, in loc de a critica, e nevoie mai intai sa invatam sa iertam si sa-i intelegem pe ceilalti.

Gata de plecare ?

O noua pagina asteapta sa fie colorata, de catre fiecare dintre noi. Un nou an, o noua poveste.  Dar uneori pentru a pleca intr-o noua “aventura” e nevoie sa uitam vechea poveste, e nevoie sa lasam in urma noastra regretele, dezamagirile, sa uitam in spatele noastra o parte din amintiri.

Sa luam cu noi amintirile ce ne ajuta, sperante, vise si curajul de a actiona. Sa incercam sa pictam pagina noastra cu propriile dorinte, piscuri si realizari.  Foaia e poate destinul nostru, e anul ce ne asteapta in fata, sa gasim curajul, increderea si nebunia de a o colora asa cum ne dorim.

Gata de plecare? Nu iti uita geanta cu amintiri, spernate si un strop de nebunie. Povestea unui nou an, incepe sa se scrie, iar de fiecare data cand mai scri un cuvant pe paginile albe ale anului, nu uita ca o data ce ai scris, oricat de frumoasa sau trista ar parea o pagina, ea nu mai poate fi nici retraita, nici corectata, nici stearsa din cartea destinului tau.

Unghiul din care privim

Citind unele idei imi aduc adesea aminte de lucruri pe care le uit uneori. O carte mi-a reamintit zilele astea ca fiecare dintre noi avem propriul “filtru” al realitatii, perceptiile noastre, diferite de ale celorlalti, realitati paralele in cele din urma ce nu pot fi schimbate.

Unii prefera sa priveasa obstacolul din fata lor in fiecare dimineata, iar asta ii ajuta sa il cunoasca mai bine si sa il depaseasca. Altii, prefera sa vada cerul senin ce se iveste dincolo de acest obstacol, sa il “ignore” intr-o oarecare masura si astfel sa ajunga la visele lor.

Adesea cei din prima categorie ii critica pe cei din a doua, si vice-versa, dar pana la urma e doar un mod diferit de a privi problemele si de a le rezolva, e doar o consecinta a naturii noastre unice.

Multi incearca la un moment dat sa isi impuna propriile etape spre realizarea unui tel, dar ar trebui sa realizam mai des ca un munte poate fi escaladat pe multe cai. Daca pentru noi una dintre ele pare cea mai convenabila nu inseamna ca e si pentu ceilalti.

Nu exista, retete pentru a ajuge la excelenta, pentru a iubi, si in cele din urma nu exista decat “retete personalizate” pentru fiecare obiectiv si scop pe care ni-l stabilim. Nici un sir de etape in intregimea sa nu e universal valabil, in cel mai fericit caz e adaptabil si constituie scheletul unui drum unic.

Viata e un joc frumos

Privesc uneori viata ca un joc cu cartile deja impartite, in care tot ce putem face e sa obtinem maximul din combinatia de calitati, talente si defecte care ne-au fost impartite.

Imi place sa cred ca depinde de noi in totalitate cum jucam aceste carti. E decizia noastra daca suntem printre jucatorii care au ales sa vada doar cartile proaste din mana lor sau printre cei care au decis sa accepte partile (cartile) proaste si sa obtina maximul din oportunitatile oferite.

Uneori ne simtim nedereptatiti. Ni se pare ca viata ne-ar fi putut oferi alte carti mai usor de jucat. Ne doare cand pierdem, si ne pieredem, adesea, simtul realitatii cand am castigat prea mult.  Insa suntem singuri in masura sa “ne revenim”, sa luam cartile ce ne-au ramas si sa jucam in continuare cu ele, de fiecare data mai bine, sau sa ne transformam in simpli spectatori ai unui joc ce se joaca fara noi.  :)

Imi place sa privesc tot jocul acesta ca avand in centru un singur element important, care decide incotro curge viata, care decide ce rol are fiecare carte, si care in cele din urma hotaraste ceea ce lasa in urma lui. Chiar daca nu poate decide cat va dura jocul, ce carti va mai primii sau ce “oponenti” va mai intalni.

Putem obtine tot ceea ce ne dorim, chiar daca avem cele mai proaste carti. Sau putem sa nu obtinem nimic, sa ne amagim, avand in mana cele mai valoroase carti. E decizia noastra cum le jucam (constienta sau nu)!!

Calitati si nu defecte

Cred ca fiecare dintre noi a incercat sa schimbe cel putin o data ceva la cei de langa noi. Si totusi de ce ni se pare oare mai usor sa ii schimbam pe ceilalti decat sa ne schimbam pe noi insine?

Vedem mereu defectele celorlalti, le ignoram mereu pe alea noastre. Incercam sa ii schimbam, dar refuzam sa ne schimbam pe noi insine. Avem impresia ca nu pot fi acceptati asa cum sunt, ca trebuie sa se schimbe “in bine”, si adesea avem intentii chiar bune, dar uitam ca si noi la randul nostru ne opunem schimbarilor pe care ceilalti le doresc de la noi.

Iar cu timpul ne pierdem abilitatea de a intelege persoanele de langa noi, de a le accepta cu slabiciunile si calitatiile lor, uitam sa privim partea frumoasa din fiecare suflet, si tindem cu timpul sa ne concentram prea mult pe defectele lor in dorinta de a le corecta. Si o spun inca o data, avem cel putin teoretic intentii bune, problema e ca ne-am obisnuit sa facem asta, ne-am obisnuit sa criticam in loc sa laudam.

Mi-ar placea sa vad mai des oameni care inteleg ca nu doar criticand poti ajuta un om sa se ridice, ca si incurajarile, laudele, admiratia ne fac sa tintim mai sus, sa evoluam si in cele din urma sa realizam singuri propriile defetce, si eventual sa incercam a le corija. Ce zici, data viitoare cand vrei sa-i spui persoane de langa tine ca ar putea fi mai altfel, incearca sa-i spui cat de mult iti place ceva la el/ea.